PARTICULARITATILE ZONELOR SEISMOGENE CRUSTALE DIN ROMANIA IN CORELATIE CU TECTONICA LOCALA

Seismicitatea crustală observată în România nu a depăşit pragul de Mw6,0 decât în zonele Făgăraş, Şabla (la sud de Mangalia, pe teritoriul bulgar) şi Crişana (din date istorice). In restul ţării datele raportate s-au limitat în general până la Mw5,6.
Principalele zone cu seismicitate crustală din România sunt:
1.depresiunea Bârlad,
2.depresiunea Predobrogeană şi Orogenul Nord Dobrogean
3.zona crustală Vrancea şi bazinul Focşani,
4.zona Şabla,
5.aria Intramoesică
6.zona Făgăraş-Câmpulung-Sinaia,
7.zona danubiană şi vest Oltenia,
8.zona Banat, zonele Crişana şi Maramureş, şi zona Târnavelor,
In aria depresiunii Bârlad s-au inregistrat numai seisme moderate cu Mw≤5,6. Soluţiile de plan de falie indică un regim extensional predominant orizontal, cu o importantă componentă normală. FaliaTrotuşului şi sateliţii ei generează in principal aceste cutremure.
In partea de SE este identificată o zonă seismogenă la graniţa dintre depresiunea Predobrogenă şi Orogenul Nord Dobrogean. Seismicitatea şi mecanismele focale sunt asemănătoare celor din depresiunea Bârlad: seisme moderate (Mw£5,3), grupate mai ales de-a lungul faliei Sfântul Gheorghe, şi un regimul extensional de deformări. Menţionăm cutremurul relativ moderat (Mw3,7) din 3.10.2004 produs la NV de Tulcea, care s-a resimţit de la Chişinău la Constanţa, şi la Galaţi şi Brăila.
In zona crustală Vrâncioaia seismicitatea observată a fost Mw<5, cu evenimente relativ rare. In schimb în depresiunea Focşani cutremurele sunt grupate în secvenţe şi roiuri seismice cu magnitudini mici şi moderate (Mw<5,6). Au fost înregistrate cca 20 de secvenţe în ultimii 40 ani. O secvenţă începe cu un şoc principal (Mw5,6), urmat de câteva zeci de replici cu magnitudini mai mici. Secvenţele seismice înregistrate arată o orientarea sistematică a direcţiei de rupere paralelă cu lanţul Carpatic, pe direcţia NE-SV. In această arie relativ restrânsă se întâlnesc atât falieri normale cât şi inverse. Hipocentrele sunt grupate în cel puţin două intervale de adâncime: 15-20 km în crusta superioară şi în jurul a 30 km, în crusta inferioară. Tot în aceast areal este cuprinsă şi zona Brăila-Galaţi-Mărăşeşti, situată pe Promontoriul Nord Dobrogean, la vest şi nord de Dunăre, unde au fost observate cutremure cu Mw>4,0.
Cutremurele Pontice (Atanasiu, 1961) au focarul de-a lungul unei linii apropiate de ţărmul Mării Negre în aria Constanţa-Mangalia-Cavarna-Balcic şi includ cutremure istorice puternice produse în secolele trecute (in anii 1869, 1870, 1892), şi cutremurul catastrofal din 31.03.1901 (Mw7,2) de la Şabla (Bulgaria). Cutremurele prebalcanice sunt situate în regiunea Kemanlar-Ruslar în Bulgaria, cele mai semnificative producandu-se în anii:1875, 1892, 1898, 1900 şi 1942. Cutremurul din 14.10.1892 pare a se fi resimţit cu I0=8, şi cu 5+ în Câmpia Română, între Olt şi Ialomiţa. Cutremurele chimerice s-au produs pe linia Topolog-Cogealac, având o frecvenţă relativ mică: 4 cutremure între 1872-1923 cu intensităţi epicentrale de 4. Cutremurele cu magnitudini de Mw3,2-4,9 sunt mult mai rare şi au epicentre de-a lungul faliei Peceneaga-Camena, la nord de Cogealac, la Hârşova, între Adamclisi şi Cobadin ca şi în zona de offshore, la cca 25 km ESE de Mangalia.
O activitate seismică mai intensă (2,0≤Mw≤3,0) a fost localizată în Dobrogea centrală unde majoritatea epicentrelor se grupează pe două direcţii paralele SE-NV, prima direcţie de-a lungul faliei Capidava-Ovidiu, iar a doua se extinde de la Palazu-Mare la Hârşova.
În Câmpia Română au fost identificate în perioada 1872-2005 cca 306 cutremure cu Mw≤5,4, marea majoritate având Mw≤3,0 şi o localizare la est de râul Argeş.
In jurul municipiului Bucureşti, la sud, est şi nord au fost resimţite în ultimul secol o serie de cutremure slabe şi moderate. O parte din ele au fost subsecvente cutremurului intermediar major de la 4 martie 1977. Dintre acestea, marea majoritate au magnitudini Mw≤3,0, şi doar câteva depăşesc Mw3,0, fiind localizate de-a lungul faliei Olteniţa-Turtucaia (la sud de Bucuresti).
Intre faliile Intramoesică şi Capidava-Ovidiu s-a observat o activitatea seismică  semnificativă cu multe seisme slabe (Mw2,0-3,0), şi doar câteva moderate (Mw³3,0) spre nord şi est de linia Bucureşti-Ploieşti, cu epicentre la Răduleşti (Mw5,0) în 1967, şi la Căzăneşti (Mw5,4) pe 4.01.1960.
La vest de falia Intramoesică până în zona râului Olt s-au produs mai multe cutremure cu Mw³3,0 la vest de Buftea, la Găeşti, între Olteni şi Drăgăneşti-Vlaşca, sud Alexandria şi alte câteva pe Valea Oltului, la sud de Drăgăneşti Olt şi la Slatina.
In zona Sinaia s-au semnalat cutremure cu magnitudini mici şi moderate. Pe 4.05.1993 s-a înregistrat o secvenţă cu un şoc principal (ML5,1) urmat de peste 350 de replici (ML >1,3). S-a evidentiat un plan de rupere pe directia SE-NV, compatibil cu sistemul de falii din regiune. Trebuie remarcată gruparea epicentrelor pentru o serie se seisme slabe (Mw≤3,0) pe două aliniamente NNV-SSE distincte: primul imediat la vest de Sinaia şi al doilea la sud de localitatea Moroieni. Cele două alinimente se suprapun probabil unor falii de fundament, transversale la direcţia structurilor carpatice.
Cele mai mai puternice cutremure crustale de pe teritoriul României s-au produs în zona Făgăraş–Câmpulung, cu magnitudini de până la Mw6,5. Ultimul cutremur major a fost pe 26.01.1916 (Mw6,4). Un seism mai recent pe 12.04.1969, cu Mw5,2 a fost urmat de cca 500 de replici. Din totalul de 271 de seisme produse între anii 1550 şi 2001, 15 au avut magnitudinile cele mai ridicate şi s-au produs înainte de 1900, iar dintre acestea 5 au atins Mw6,2-6,5. Alte 21 de cutremure au fost înregistrate între 1900 si 1980. Cutremurele produse în partea de sud a m-ţilor Făgăgaş se aliniază aproximativ spre nord-vest pe fracturi adânci care ar putea fi direcţii hercinice moştenite, şi pe direcţii nord-est de origine alpină. Seismicitatea de la nord se poate corela cu sistemul de falii în trepte care separă orogenul carpatic meridional de depresiunea Transilvaniei.
Activitatea seismică de la vest de râul Olt s-a manifestat prin seisme moderate, rareori depăşind Mw5. Mai numeroase au fost cutremurele cu Mw3,0-4,9 localizate cu precădere la nord şi est de Tg.Jiu. In partea de sud a Olteniei s-au resimţit câteva cutremure mici/moderate (Mw3,0-4,9) între Craiova şi Caracal, iar altele mai slabe Mw<3,0 au fost la N şi V de Tg.Jiu.
In Oltenia de vest şi zona danubiană s-au înregistrat cutremure de până la Mw5,6. Seisme cu Mw>5,0 au fost localizate în zona Mehadia-Băile Herculane (Mw5,6 -1991), la Moldova Nouă (Mw5,3-1879) şi la est de Tismana (Mw5,2-1943). Mai dese au fost cutremurele cu Mw4,0-5,0: o secvenţă de 11 cutremure s-a produs în zona Moldova Nouă între 1879-1880, cu Mw~4,7. Un seism cu Mw4,7 (1984) a fost localizat la sud de Oraviţa, alte două cu Mw4,5 au avut loc în 1912 şi 1963 la S şi NV de Tg.Jiu. Două cutremure cu Mw4,4 s-au produs în zona Danubiană în 1909 lângă Anina şi 1927 lângă Sasca Montană. Un cutremur de Mw4,3 s-a produs în zona Băile Herculane în 1910. Două cutremure cu Mw4,3 au avut loc la sud de Reşiţa (1912) şi la nord de Bozovici (1922). Mai la est, în Oltenia, câteva cutremure de Mw3,9-4,0 au fost localizate la SE Petroşani (1962), la NV Strehaia (1893) şi la S Dragoteşti (1916). Cutremure cu magnitudini mai mici (Mw3,5-3,8) au fost localizate la Sasca Montană, Novaci, nord Bozovici, NV Tg.Jiu. Mai numeroase au fost cutremurele cu Mw≤3,4 identificate în Oltenia de vest şi de nord-vest precum şi în zona danubiană.
Mecanismele focale din Oltenia de vest şi zona danubiană indică falieri inverse la sud de Craiova, la sud de Tr.Severin, la est şi nord-vest de Tg.Jiu, şi falieri normale, la Băile Herculane şi est Tg.Jiu. Cutremurele sunt legate fie de sistemele de falii transversale din platformă, fie de sistemul de falii est-vest de afundare a platformei sub orogen. Unele cutremure din zona Craiova-Slatina pot fi legate de masivul intrusiv Balş-Optaşi. Altele pot fi legate de contactul dintre Getic şi Danubian, pe faliile Timocului şi Tg.Jiu, sau de grabenul Cernei pe linia Vârciorova-Baia de Aramă.
Cutremurele de pe linia Orşova-Băile Herculane-Teregova sunt legate de fractura care se extinde spre nord, spre depresiunea Caransebeş. Linia seismică Moldova Nouă-Oraviţa-Dognecea se suprapune pe margine vestică a sinclinalului Reşiţa-Moldova Nouă şi pe încălecarea supragetică.
In Banat există o dispersie mai mare a zonelor epicentrale. Cele mai recente cutremure, cu magnitudini Mw>5,0 s-au manifestat la Banloc cu Mw5,6 (12.07.1991) şi Mw5,5 (2.12.1991). Două cutremure istorice cu Mw~5 sunt menţionate lângă Arad în 1797 şi 1847. Aceeaşi magnitudine au avut-o şi seismele de la nord Periam (1859), vest Foeni (Meda, Serbia, la 1901) şi Peciul Nou (1959). Pe 17.04.1974 un cutremur cu Mw4,9 s-a produs la Satchinez. Trei seisme cu Mw4,8 au fost înregistrate la Banloc (1915), Peciul Nou (1936) şi Jimbolia (1941). O altă serie de cutremure cu Mw4,7 este semnalată în aria localităţilor: Sânnicolau Mare şi Mocrin (Serbia), nord Teremia şi nord Timişoara în 1879. La sud de Vinga s-au înregistrat două evenimente cu Mw4,7 şi 4,6 în 1887 şi 1900. Alte 2 evenimente au avut loc la SV de Ciacova, Mw4,6 în 1915 şi între Biled şi Peciul Nou, Mw4,5 în 1960. Alte cutremure cu Mw4,2-4,3 s-au produs la Banloc (1915), NV Vinga (1938) şi NV Ciacova (1960). La Liebling şi sud Foieni s-au localizat două cutremure (Mw4,0) în 1903 şi 1927. Mai multe evenimente cu Mw3,5-4,0 au avut loc în ultimele decenii: NV şi SE Lucareţ, Recaş, Ciacova-Rudna, Banloc, Peciu Nou, NV Făget, NV Zam, între Lucareţ-Lugoj şi Voitec-Ghilad. Intre 1991-2004 o serie de secvenţe seismice sau manifestat în SV Romaniei la: Banloc, Voiteg, Băile Herculane, Mehadia, Liebling, Buziaş, Moşniţa, Buziaş, Baia de Aramă, Cerna, Tg-Jiu, Moldova Noua, Masloc, Peciu Nou.
Mecanismele focale din Banat arată falieri de tip alunecare pe direcţie combinată mai mult sau mai puţin cu falierea inversă, fapt observat aproape în toate zonele: Banloc, Foeni, Ciacova, Liebling, Peciul Nou, Timişoara, Vinga, Calacea, etc.
Sectorul bănăţean al depresiunii Pannonice prezintă o structură în blocuri denivelate la nivelul fundamentului cristalin, delimitate de mai multe sisteme de falii: (a) un sistem orientat NV-SE, cu faliile Lugoj-Zarand, Sacoşul Mare-Arad şi Nădlag-Jimbolia, care separă grabenele Caransebeş şi Sânnicolau Mare de structurile mai ridicate, (b) un sistem transversal la primul, cu faliile Lucareţ, Timişoara şi Calacea, care fragmentează blocurile mari în unităţi secundare orientate NV-SE, şi (c) un sistem orientat E-V, prezent în sudul depresiunii.
Cutremurele bănăţene apar în zona de contact dintre fundamentul carpatic şi cel pannonic (de la Timişoara spre SV la Jebel şi Banloc şi la nord de canalul Bega), dar şi la contactul dintre structurile cu fundament denivelat, horsturi şi grabene: Sânnicolau Mare, Nădlag-Jimbolia, Arad-Vinga-Calacea şi pe Valea Timişului spre Făget.
In partea de NV a României în zonele Crişurilor, Satu Mare şi Baia Mare au fost observate seisme cu magnitudini moderate. Deşi datele istorice sugerează cutremure potenţiale cu Mw>6 în zona Marghita-Carei, numai un eveniment cu magnitudine de cca 5 grade a fost consemnat în ultimul secol.
In zona nord Arad-Oradea sunt cunoscute arii epicentrale la Socodor (Mw3,8 în 1905, Mw4,3 şi 3,8 în 1910, Mw4,6 şi 3,0 în 1978) şi la Oradea (Mw4,1 în 1886, Mw4,2 în 1906).
Principalele arii epicentrale din NV sunt la Sighetul Marmaţiei (1784 cu Mw5,3, 1823 cu Mw5,0, 1902 cu Mw4,0, 1926 cu Mw4,0, 1979 cu Mw3,5), Baia Mare (1896 cu Mw3,5, 1937 cu Mw4,3, 1978 cu Mw4,0, 1979 cu Mw3,2, 1979 cu Mw4,5), Halmeu (1893 cu Mw4,7, 1901 cu Mw3,7, 1965 cu Mw3,7), Jibou (1835 cu Mw4,1), Valea lui Mihai-Carei (1829 cu Mw6,2?, 1834 cu Mw5,6) şi N Oradea (1906 cu Mw4,1).
Se observă o grupare a epicentrelor seismelor crustale în jurul unor structuri faliate care separă blocuri denivelate: grabenele Zarand şi Beiuş la sud de Oradea, grabenele Borod, Sânnicolau şi Galoşpetreu sau horstul major Sălaj, depresiunea Satu Mare şi blocul Oaş-Gutâi, la nord de Oradea. Principalele arii epicentrale sunt la Sighetul Marmaţiei pe falia Mara, Baia Mare pe falia Dragoş Vodă şi sateliţi, Halmeu pe falia Halmeu şi sateliţi, Jibou pe falia Benesat-Ciucea, Valea lui Mihai-Carei pe Grabenul Galoş-Petreu şi ridicarea Pişcolţ, şi N Oradea pe Grabenul Sânnicolau.
In centrul depresiunii Transilvaniei, între cele două Târnave este localizată o zonă epicentrală. Un seism cu Mw5,3 s-a resimţit aici pe 3.10.1880, iar altul mai recent (12.11.1978) cu Mw3,3 a avut loc la o adâncime de cca 10 km şi un mecanisme focal de tensiune.
Pe baza concentrării de epicentre crustale, în mai multe zone au fost conturate o serie de falii probabile. Intre Iaşi şi Vaslui (pe o direcţie N-S), în zona de curbură a Carpaţilor Orientali şi în bazinul Focşani (NE-SV), în Dobrogea de Nord (aproximativ E-V), în Dobrogea Centrala şi de Sud (NV-SE şi NE-SV de-a lungul Dunării), vest Sinaia (N-S), o prelungire a faliei Intramoesice între Câmpulung şi Sibiu, la curbura SV a Carpaţilor Meridionali (NNE-SSV), în Banat (NNE-SSV), nord Arad (E-V), vest Deva (NE-SV), sud Zalău (N-S) ş Baia Mare (NV-SE, E-V şi NE-SV).

Sursa : infp.infp.ro/.../ro/re_etapa6.html